Wednesday, May 18, 2011

Produse cosmetice periculoase: plumb şi alte metale grele, găsite în mai multe tipuri de cosmetice

Pe piaţa din România nu doar mâncarea este otrăviă, ci şi produsele de înfrumuseţare, anunţă Realitatea. Comisarii Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor au găsit plumb şi alte metale grele în mai multe tipuri de cosmetice.
Cosmeticele verificate conţin crom, plumb şi cadmiu, metale interzise printr-o Directivă Europeană pentru că pot provoca iritaţii, în cel mai fericit caz, sau chiar cancer de piele. Vorbim de fard pentru pleaope, pudră, rimel sau luciu de buze.
Cifrele la nivel naţional sunt îngrijorătoare.
Din cele 1000 de magazine controlate, în aproape 700 s-au găsit cosmetice periculoase, iar amenzile au fost de peste 1 milion de lei.
Datele ANPC arată că 38% din cosmeticele controlate conţin metale grele şi deci sunt extrem de periculoase pentru sănătate.
Prost este că nu e suficient să citiţi eticheta pentru a vă feri de astfel de produse. Şi asta pentru că nu sunt etichetate corespunzător. Totuşi, ca un sfat venit şi partea specialiştilor - încercaţi să evitaţi mărcile ieftine de cosmetice şi alegeţi-le pe cele care au în compoziţie substanţe cu denumiri în limba latină.

1 comment:

  1. AnonymousMay 19, 2011

    Mai putin si o sa gasim , substante daunatoare si in apa de la robinet... deja sunt ora in care apa de la robinet este buna dar totusi.. totusi nu prea ... ne distrugem singuri incet incet...

    ReplyDelete