Poveste de weekend ...

LEGENDA BERZEI

La început, Barza era un om. Într-o zi, Dumnezeu i-a poruncit să ia un sac în care să bage şopârlele, şerpii, racii, melcii, broaştele, peştii şi să le ducă la baltă. L-a avertizat

însă să nu dezlege sacul, pentru că animalele ar ieşi şi nu lear mai putea strânge în sac niciodată.

Omul a luat sacul şi a plecat spre baltă. Ostenit de atâta greutate, s-a oprit gâfâind în drum. În sac se zbăteau toate vieţuitoarele cărate. Milos din fire, omul nostru. Barza, s-a gândit să dezlege sacul la gură pentru a vedea cum stau lighioanele. Cum a desfăcut sacul, şopârlele, şerpii şi broaştele au tulit-o prin iarbă. Numai peştii, racii şi melcii au rămas, la umezeală, în fundul sacului. Doar pe acestea le-a dus Barza la baltă, dându-le drumul în apă.

Supărat că i-a încălcat porunca, Dumnezeu l-a pedepsit pe om, ca neam de neamul lui, cât va trăi pe pământ, să adune mereu din lunci şerpi, şopârle şi broaşte.

Dumnezeu a suflat peste slujitor şi l-a prefăcut într-o barză (cocostârc). De-atunci, barza umblă prin luncile mlăştinoase şi adună lighioane, înghiţindu-le, ca să se răzbune că au fugit din sac.

♪♫•*¨*•...•*¨*•♫♥♫•*¨*- •..•*¨*•♫♥♪.•*¨*•♫♥♫

LEGENDA BUFNIŢEI

La început, bufniţa a fost împărăteasă peste toate păsările din lume. Ea era însă foarte rea, îşi asuprea din caleafară supuşii şi făcea numai nedreptăţi.

Nemaiputând răbda, poporul s-a ridicat asupra ei, vrând să o prindă şi s-o omoare. De frică, împărăteasa a fugit şi s-a ascuns. Se zice că, de atunci, bufniţa niciodată nu umblă ziua, ci numai noaptea, temându-se şi acum că o vor prinde păsările şi o vor omorî.

Într-adevăr, de câte ori vreo bufniţă este zărită zburând ziua, celelalte păsări nu se lasă până nu o prind şi o scarmănă bine de tot.

Aceasta este răsplata pentru că, atunci când era împărăteasă, a fost aşa de crudă şi de tirană faţă de supuşii ei.

♪♫•*¨*•...•*¨*•♫♥♫•*¨*- •..•*¨*•♫♥♪.•*¨*•♫♥♫

LEGENDA RÂNDUNICII 

Demult, tare demult, Sfânta Duminică avea o servitoare. Într-o zi plecă, ca de obicei, la biserică şi o lăsă pe servitoare acasă să-i facă de mâncare. Îi spuse însă să potrivească astfel bucatele, încât atunci când se va întoarce, acestea să nu fie nici prea calde, nici prea reci, ci numai bune de mâncat.

Cum plecă Sfânta, servitoarea puse bucatele la fiert, dar uită să le pună din timp, să se răcească. Îşi aduse aminte chiar când stăpâna trebuia să ajungă acasă, dar nu mai avu ce

să facă, astfel că mâncarea nu putu să fie, după cum a spus Sfânta Duminică.

Sfânta Duminică sosi acasă şi se puse la masă. Fiind tare înfometată, băgă repede bucatele în gură, dar imediat se fripse şi, mânioasă, începu să-şi blesteme servitoarea:

- Să te prefaci în pasăre şi cât va fi lumea să umbli arsă şi friptă prin locurile şi ţările unde va fi arşiţa cea mai mare, cum m-am fript şi m-am ars şi eu acum!

Cum rosti aceste cuvinte, servitoarea se prefăcu imediat într-o Rândunică care îşi luă zborul în lume. De atunci, rândunica îşi face cuibul prin podurile caselor, unde este mai cald şi colindă numai prin ţările unde este arşiţa mai neîndurătoare.